Autoturismul unui OM DE AFACERI argeșean s-a făcut SCRUM de la o țigară

0
1360

Şi-a incendiat maşina de la o ţigară. Este povestea unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din Ştefăneşti. Marţi seară, bărbatul conducea o Toyota Land Cruiser mergând către Recea. La ieşirea din comuna Buzoeşti, a pierdut controlul volanului, a părăsit soşeaua şi a ajuns în şanţ. În momentul impactului, conducătorul auto fuma şi vorbea la telefon, astfel că i-a căzut și ţigara şi aparatul.

Jarul aprins a ajuns pe un teanc de dosare şi hârtii aşezate pe scaunul din dreapta. De asemenea se spune că pe bancheta din spate avea mai multe dosare. Şoferul a apucat să coboare, scăpând nevătămat, însă, când a deschis uşa, focul a curpins interiorul maşinii. Aceasta a ars în întregime.

Poliţiştii au constatat că şoferul, om de afaceri, era băut. Acesta avea o concentraţie de alcool de 1,19 la mie în aerul expirat. Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru distrugere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

FOTO: Descriptiv

LASA UN RASPUNS