Performanța grupului din Mioveni ”Plai de Dor” răsplătită cu aplauze în Beijing

0
3533

Ansamblul folcloric “Plai de Dor” din Mioveni a readus tradițiile autentice românești în Beijing, chiar în prima zi a Anului Nou chinezesc. Spectacolul tinerilor artiști argeșeni face parte din seria de evenimente realizate în parcul Chaoyang de către administrația Beijingului cu ocazia Festivalului Internațional al Primăverii, un eveniment devenit tradiție în capitala chineză.

Spectacolul Ansamblului Plai de Dor a fost foarte apreciat de publicul chinez care a răsplătit cu îndelungi aplauze performanța artistică a grupului din Mioveni.

Ansamblul “Plai de dor” se află în Beijing la invitația Primăriei Districtului Chaoyang, cu care orașul Mioveni are o relație de înfrățire, pentru a împărtăși până la sfârșitul săptămânii tradițiile românești cu locuitorii capitalei Chinei.

În data de 7 februarie, dansatorii argeșeni vor susține un spectacol la Ambasada României din Beijing și vor deschide seria de manifestări “Tradiții ale României Europene”, lansată de Ambasada României în China pentru a marca Președinția României la Consiliul Uniunii Europene.

LASA UN RASPUNS