Şoferul circula cu un permis de conducere fals. Acesta a scornit o poveste pentru a-i duce cu zaharelul pe politisti, insa fara prea mult succes.
În prima zi de Paşte, Gabriel C., de 28 de ani, din comuna Mălureni a reuşit performanţa de a fi cercetat penal pentru comiterea a trei infracţiuni. Tânărul a plecta la plimbare, la volanul unui autoturism, fiind tras pe dreapta de un echipaj de Poliţie. Când i-au fost cerute documentele la control, acesta nu a arătat nicio urmă de emoţie, şi degajat a prezentat un permis de conducere, despre care tânărul spunea a că ar fi fost emis de autorităţile cipriote. Documentul era însă un fals grosolan, iar verificările ulterioare ale oamenilor legii nu a făcut decât să confirme suspiciunile. Gabriel C. s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.







































