Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au depistat, duminica, un bărbat de 33 de ani, din Poienarii de Muscel, care conducea un autoturism pe raza municipiului Câmpulung, iar, cu ocazia verificărilor, a prezentat pentru control un permis de conducere cu însemnele autorităților din Marea Britanie, susceptibil a fi fals. Permisul prezentat nu figura în evidenţele statului amintit. În plus, şoferul nu figura nici în evidenţele din România ca fiind deţinător de permis de conducere. Pe numele lui fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept și uz de fals.
Foto: Descriptiv




































