Arges: Sase ELEVI, sanctionati dupa ce AU BAUT ALCOOL IN SCOALA! Unui elev I S-A FACUT RAU

0
259

Sase elevi, sanctionati, dupa ce au baut alcool la scoala. Unuia dintre ei i s-a facut rau. Politia Arges informeaza ca, miercuri, 12 ianuarie, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, unui elev din cadrul unei unități de învățământ liceal din municipiul Câmpulung i s-ar fi făcut rău, ca urmare a faptului că ar fi consumat alcool, alături de alți colegi.

“La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție și un echipaj medical, care a preluat minorul și l-a transportat la spital.
Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, șase elevi de clasa a IX-a, ar fi consumat alcool, adus de unul dintre ei, în incinta unității de învățământ.

În urma celor constatate, vor fi aplicate sancțiuni contravenționale, conform Legii 61/1991, celor șase elevi, pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au avut în atenție unitatea de învățământ și au desfășurat activități de verificare, în anul 2021.

De asemenea, au fost dispuse măsuri de prevenire a unor astfel de evenimente, prin efectuarea unor activități informativ-educative cu elevii și cadrele didactice.”, a transmis Politia Arges.

LASA UN RASPUNS