”Am vrut să am o selecție foarte bună a celor care sunt pe listă”. Premierul a explicat de ce nu avem prefect

0
852

O nouă săptămână fără prefect instalat de Guvern, în Argeș. Până una alta, subprefectul Ion Burnei ține loc de prefect și subprefect, la pachet, deși nu se știe dacă acesta va fi și cel care, în cele din urmă, va fi reprezentantul Guvernului în teritoriu, fiind multe orgolii la mijloc. Până și angajații s-au obișnuit cu ideea că nu au au un conducător, iar acesta întârzie să apară, fiindă amânată decizia de numire de la o săptămână la alta. Deși inițial se știa că săptămâna aceasta va fi instalat noul prefect al județului Argeș, premierul Victor Ponta a anunțat în conferința de presă de joi de la Argeș că miercuri, săptămâna viitoare, vom ști cine va reprezenta Guvernul în teritoriu. A ocolit vorba când a fost întrebat de cel care va lua această funcție: ”Am vrut să am o selecție foarte bună a celor care sunt pe listă, să fie înalt funcționari publici…Mă interesează să aplice legea și să își facă treaba bine, fără să se certe cu directorii de deconcentrate”. Cel mai probabil joi seara, după ședința pe care premierul a avut-o cu reprezentanții PSD Argeș, la Universitatea Constantin Brâncoveanu, se va stabili și propunerea finală pentru această funcție de prefect, după ce inițial la București au fost trimise două propuneri: Bogdan Pandelică și Ion Burnei.

LASA UN RASPUNS