Alti doi morti, dupa incendiul teribil de la “Matei Bals”! Pana acum, 14 decese

0
289

Din păcate, alte două decese a fost anunţate sâmbătă dimineaţă după incendiul devastator de la Institutul Matei Balş. Astfel, tragedia de la Matei Balş ia proporţii, inregistrandu-se pana la acest moment 14 morţi în urma incendiului.

Numărul morţilor s-a dublat deja, de la momentul incendiului si pana in prezent. Ministerul Sănătății a fost informat, în această dimineață, despre două decese în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.

În primul caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate. În al doilea caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr Victor Babeș”. Pacientul, care se afla în secția de ATI, a fost diagnosticat cu o formă severă SARS COV-2 și avea comorbidități.

Sursa: RTV.net

Foto: Arhiva

LASA UN RASPUNS