Ajuns în arest după un joc de barbut

0
877

La 64 de ani, un bărbat din Curtea de Argeş a ajuns în arest. Acesta este acuzat de tâlhărie calificată.

Bărbatul s-a dus la un amic din Curtea de Argeş unde s-a întâlnit cu mai mulţi prieteni de vârsta lui. Au băut şi au început să joace barbut. La un moment dat, argeşeanului i s-a părut că unul dintre jucători, un bucureştean, tot de 64 de ani, a trişat. S-a luat la ceartă cu acesta reproşându-i că nu joacă cinstit. L-a lovit şi i-a furat telefonul mobil şi suma de 1800 de lei.

Cel păgubit s-a dus direct al poliţie şi a reclamat. Oamenii legii l-au reţinut pe agresor pentru 24 de ore sub acuzaţia de tâlhărie calificată. Marţi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunerea de arestare preventivă.

LASA UN RASPUNS