Află despre CINE este vorba! Olimpic la ISTORIE, PREMIAT de liberali, la ceas aniversar

0
1366

Miercuri, de la ora 10.30, la Centrul Cultural I.C. Brătianu – Vila Florica, PNL Argeș organizează un eveniment prilejuit de ”Celebrarea a 142 de ani de la înființarea PNL”. Marius Postelnicescu, prim-vicepreședinte al Organizației Județene a PNL, a declarat că au fost trimise invitațiile către mai mulți reprezentanți de la Centru, însă rămâne de văzut cine va participa la evenimentul organizat săptămâna viiitoare de liberali.

În cadrul manifestărilor, cel mai bun elev din județ, la olimpiada de istorie de anul acesta, va primi premiul ”Gheorghe Brătianu”. ”Este vorba despre eleva Ciucă Laura Ana Maria, de la Liceul Teoretic Ion Mihalache din Topoloveni, clasa a XI-a. A fost prima pe județ la olimpiada de istorie, a mers la națională unde s-a clasat pe locul 4. Va primi și o plachetă și un premiu în bani”, ne-a explicat liberalul Gelu Tofan, purtător de cuvânt al PNL Argeș.

Iată programul evenimentului:

11.00 – 11.40 depunere de coroane la capela familiei Brătianu – Biserica Sf. Ioan; slujba religioasă

11.50 – 12.00 primirea invitaților la Vila Florica

12.00 – 12.20 deschiderea simpozionului

12.20 – 12.30 decernarea premiului ”Gheorghe Brătianu” celui mai bun elev din județul Argeș la Olimpiada de istorie în anul 2017

12.30 – 13.15 prezentări pe teme de istorie liberală de către profesori de istorie

13.15 – 13.40 conferință de presă

13.40 – 14.30 discuții, socializare în crama Vilei Florica.

LASA UN RASPUNS