ACUM, in Arges! Baiat de 15 ani, inecat intr-un lac

0
892

UPDATE!!! Ora 22.05

Tragedie pentru o familie din Arges. Copilul de 15 ani s-a înecat în lacul Vlășcuța. “A fost scos din apă, inconștient, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă din păcate a fost constatat decesul. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești efectuează verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul nefericit s-a petrecut.“, ne-a informat Politia Arges in urma cu scurt timp.

…………….

Pompierii intervin la acest moment pentru salvarea unui baiat de 15 ani, care se pare ca s-a inecat intr-un lac adanc de 1.5 metri, in comuna Stolnici, judetul Arges. L-au extras din lac, insa, din informatiile primite pana la acest moment, baiatul nu are functii vitale, iar echipajul SAJ executa manevrele de resuscitare.

La fața locului intervin salvatorii cu o autospecială de intervenție de la Punctul de lucru Stolnici și spre acestia au plecat două autospeciale cu bărci de salvare de la Detașamentul de Pompieri Bradu și Secția de Pompieri Costești. Lacul se întinde pe aproximativ 5000 mp și are o adâncime de circa 1.5 m. Echipajele de intervenție au ajuns la băiat și l-au extras.
Se pare că nu are funcții vitale, iar echipajul SAJ a început manevrele de resuscitare, potrivit informatiilor primite pana la acest moment de la ISU Arges.

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS