UPDATE! Ora: 14.40
Accidentul rutier produs pe strada Smeurei din municipiul Pitești a implicat trei autoturisme conduse de șoferițe, iar una dintre mașini s-a răsturnat în urma impactului. Autoturismul răsturnat era condus de o tânără de 18 ani, care cobora dinspre cartierul Trivale. Incidentul s-a produs la scurt timp după o curbă, iar din primele verificări cel mai probabil cauza accidentului este lipsa de experiență la volan și neadaptarea vitezei la condițiile de drum.
În urma impactului, un pasager din autoturismul lovit de mașina răsturnată a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Polițiștii criminaliști se află la fața locului pentru cercetări, iar traficul în zonă se desfășoară alternativ, până la finalizarea măsurătorilor și a intervenției. Informațiile au fost oferite pentru ziarulargesenilor.ro de către oamenii legii aflați la locul producerii accidentului.
………………..
În urmă cu câteva momente, un accident rutier spectaculos a avut loc în municipiul Pitești, pe strada Smeurei, implicând trei autoturisme, dintre care unul s-a răsturnat. O persoana a fost transportata la spital, ne informeaza Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Arges.
La fața locului intervin pompierii ISU Argeș cu o autospecială de stingere, iar două ambulanțe SMURD acordă primul ajutor calificat. O persoană este transportată la spital, iar cealaltă primește asistență medicală la fața locului.
Pompierii au luat măsuri pentru siguranța zonei, fiind identificate scurgeri de lichide combustibile. Circulația în zonă poate fi afectată până la finalizarea intervenției.






































