Seara trecuta, in jurul orei 19.30, un grav accident rutier s-a petrecut in judetul Arges, unde mai multe persoane au ajuns la spital, printre care si un copil in varsta de 8 ani. Vorbim mai exact despre cinci persoane preluatte de echipajele medicale, dupa cum ne informeaza Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Arges.
Accident rutier s-a produs în localitatea Morărești între un autoturism și un autocamion. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. “S-au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, iar echipajele medicale au preluat cinci persoane din autoturism. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor și au transportat la spital două persoane de sex masculin. A fost vorba despre o victimă cu vârsta de 46 de ani, care a suferit un traumatism cranio facial și acuza dureri în zona gâtului și torace, iar cel de-al doilea pacient, cu vârsta de 8 ani, prezenta dureri în zona toracală, cap, cervicală și zgârieturi la membrul inferior stâng. Celelalte victime, toate de sex feminin, au fost preluate de către echipajul SAJ.“, a explicat ISU Arges.




































