Vineri, 13 martie, la Casa Sindicatelor din Pitesti, formatia Vunk a deschis turneul “Inconjurul lumii” printr-un spectacol de exceptie. Au participat sute de fani, iar solistul trupei a urcat pe scena alaturi de mai multi alti artisti, fosti concurenti ai X Factor.
“Inca nu stiu daca sa port tricou sau camasa. Pe drum, in bagaj, camasa s-a sifonat si, chiar daca am fost la receptie sa cer un fier de calcat, pe care l-am folosit doar cat sa imi fac griji sa nu ard patul sau camasa, nu stiu ce sa aleg. Astazi toate amanuntele par mai importante decat altadata. Mai am jumatate de ora sa ma hotarasc. Intins pe pat, ma uit la un meci de tenis in reluare, pana se face ora la care ne intlanim in receptia hotelului sa plecam spre scena. Dar adevaratul meci este in mine.”, transmite solistul formatiei, pe pagina personala de Facebook, fanilor sai virtuali, pentru a vedea ce emotii i-a adus acest spectacol de la Pitesti. Ce spune despre Casa de Cultura a Sindicatelor din Pitesti:
“Am mai fost aici de doua ori. Ma intalnesc, in drumul asta, cu toti cei din echipa. Zambim si glumim, ca intotdeauna, dar se simte in aerul nostru emotia, nerabdarea si intrebarea vesnica, ‘Oare o sa le placa?’. La marginea scenei, Alexandra Usurelu, care a si deschis spectacolul, are emotii, urmeaza sa intre, pentru ‘Noptile trec, doar visele raman’. O vad ca este emotionata dupa cum isi tine mainile impreunate la gura si priveste in jos. Piesa trece, emotiile raman. Pentru cei din public, in special, care au aplaudat si mai tare duetul nostru.
Inca o piesa si, in acelasi loc, asteapta o alta Alexandra. Alexandra Crisan. Acum cateva luni iesea pe locul 2 in finala X Factor. Mi-am dorit foarte mult sa o avem in turneu. Aceleasi emotii, alta forma de a le arata sau de a le ascunde. Alexandra face cativa pasi pe doi-trei metri patrati, cat sunt in culise, iar mintea si sufletul ei sunt impartite intre doua lumi. Cea de pe scena si cea care o sfasie pe dinauntru. Cateva ore mai devreme primise una dintre cele triste vesti. Acum, o am la jumatate de metru de mine pe scena si cantam ‘Ploaie fara nori’, iar cateva minute mai tarziu, ma mut la pian pentru a o acompania la ‘Minte-ma frumos’, piesa pe care i-am scris-o. Sufletul ei se frange in sunete si se transforma in muzica. Alexandra tocmai s-a transformat intr-o mare artista, trecand unul dintre cel mai grele teste din meseria asta.
Ma uit discret la ceas sa vad cat timp a trecut de cand am inceput. Pare ca au trecut cateva minute, cu toate ca am ajuns, deja, la bis. In continuare, timpul are un alt ritm. O sala intreaga in picioare, toti aplauda, se aud strigate din sala. Inteleg perfect un ‘drum bun’ si incerc sa vad cine ne-a urat asta. Confettiile, inca, plutesc in lumina reflectoarelor, noi, toti cei doisprezece din trupa suntem in rand, in picioare in fata lor si le multumim cu acea liniste in zambet, pe care o ai dupa ce afli ca ai luat un examen important pentru care te-ai pregatit si abia asteptai sa vina.
Backstage-ul este plin de oameni care se felicita reciproc, cu totii ne imbratisam si, foarte pe scurt, ne spunem mai intai cele doua momente, pe care doar noi le stim, in care simtim ca se putea mai bine si ca am gresit putin. Asa am ajuns pana in momentul asta, fiind sinceri cu noi insine, in primul rand.
Putin minute mai tarziu, langa cabinele noastre ne intalnim cu fanii care si-au luat bilete VIP, cu care stam de vorba si facem poze. Copiii, deja, poarta tricouri cu ‘Vunk’, pe care si le-au luat de la standul nostru special de la intrarea in sala. Ceilalti, au venit direct de la serviciu, liceu sau facultate. In toata agitatia si bucuria generala mi se cere un autograf care ma muta putin din lumea de-acolo. ‘Da-mi, te rog, un autograf pentru mama, care…..a trebuit sa plece.’ Pixul tremura pe hartie, asa cum i-a tremurat si lui vocea. Putin, insesizabil, dar adanc. Ii strang mana si incerc sa ii spun ca stiu ce simte. Martie era luna mamei mele.
Televizorul a ramas pornit pe canalul de sport. Este tot tenis, dar acum pot sa ma uit la meci. Cel interior a fost castigat. Intins in pat, sprijinit de perna imi vin in minte cifrele camerei in care stau, 103. Scot zeroul si ramane doar 13. Ziua de 13. A fost cu noroc.
In cuier, camasa a ramas pe un umeras. Isi asteapta randul. Poate in seara asta, la Brasov.”, si-a asternut solistul formatiei, Cornel Ilie, trairile, pe pagina personala de Facebook.
