Noul Biroul Permanent al Senatului a fost ales, luni, după circa două ore de dispute între PSD şi PNL. Disputele au avut loc pe marginea modului în care se calculează ponderea parlamentară. Liberalii au solicitat o poziţie în plus, în conducerea acestei camere a Parlamentului, iar social-democraţii împotrivindu-se, informează Mediafax.
Iata ce a declarat liderul grupului liberal din Senat, argeseanul Ion Popa: ”Considerăm că astăzi a avut loc o încălcare flagrantă şi ruşinoasă a Regulamentului Senatului, prin stabilirea numărului de reprezentanţi ai grupurilor parlamentare în Biroul Permanent al Senatului. În acelaşi timp, pentru că nu dorim să blocăm lucrările Senatului şi pentru că sunt atâţia oameni care ne urmăresc şi care au aşteptări mari de la noi, vom face patru propuneri”.
Mentionam ca disputa dintre PSD şi PNL a plecat de la eşecul negocierilor liderilor grupurilor parlamentare pe marginea componenţei Biroului Permanent şi a funcţiilor alocate în acest for. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, anunţând eşecul negocierilor şi improbabilitatea unei înţelegeri între liderii grupurilor, a solicitat un vot al plenului Senatului care să decidă ca alegerea noului Birou Permanentă să aibă loc luni.
Liderul senatorilor PNL a replicat faptul că în Regulamentul Senatului se precizează faptul că se poate ajunge la un vot al plenului abia după trei zile în care nu se ajunge la un consens al liderilor.
Potrivit jurnalistilor Mediafax.ro, un al subiect de dispută a vizat includerea sau nu a preşedintelui Senatului în calculul ponderii parlamentare care trebuie să se regăsească în Biroul Permanent. Astfel, în timp ce Sârbu a afirmat că trebuie să se facă abstracţie de funcţia deţinută de Călin Popescu Tăriceanu, liberalii au declarat că această funcţie face parte din Biroul Permanent şi ca urmare grupul PC nu ar trebui să mai primească o altă funcţie în conducerea Senatului.
După două pauze de consultări, liderul senatorilor PNL, Ion Popa, a anunţat în cele din urmă că liberalii îşi vor desemna patru membri în Biroul Permanent, renunţând astfel la solicitarea de a avea un membru în plus faţă de alocarea susţinută de PSD.
SURSA: Mediafax.ro







































