Nume care au scris istorie în muzica românească, pe scena Galei Centenar „Vasile Veselovski”

0
291

Centrul „Doina Argeșului” vă invită la Gala Centenar „Vasile Veselovski”, un eveniment de excepție dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea marelui compozitor, unul dintre cei mai importanți creatori de muzică ușoară românească.

Evenimentul va avea loc pe 7 noiembrie 2025, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, și promite o seară plină de emoție, muzică și rafinament artistic. Pe scenă vor urca nume care au scris istorie în muzica românească: Aurelian Temișan, Corina Chiriac, Adrian Daminescu, Nico Matei, Nidia și Horia Moculescu, Marius Bălan, Alina Mavrodin Vasiliu, Adina Sima și Alexandra Penciu. Spectacolul va fi prezentat de inconfundabilul Octavian Ursulescu, o voce emblematică a divertismentului autohton.

Gala Centenar „Vasile Veselovski” va aduce în fața publicului cântece care au marcat generații întregi, interpretate de artiști care au definit, prin talentul și cariera lor, muzica ușoară românească.
Va fi un eveniment în care tradiția, emoția și bucuria muzicii se vor împleti pentru a aduce un omagiu unui compozitor ce a lăsat o moștenire sonoră de neuitat.

Biletele pot fi achiziționate: online – www.iabilet.ro precum si de la Centrul „Doina Argeșului” (Școala Populară de Arte și Meserii și Sala Lumina).

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS