Un tânăr recidivist a ajuns în arest, după ce a comis aceeaşi infracţiune pentru care a mai fost condamnat. Si anume, a condus fără permis! În noaptea de 3 spre 4 aprilie, în comuna Bălileşti, a avut loc un accident terbil în urma căruia un Volkswagen a fost făcut scrum. Şoferul a pierdut controlul volanului, a izbit violent un gard şi maşina a luat foc. Până la sosirea poliţiştilor şi a pompierilor, şoferul dispăruse de la faţa locului. Maşina a ars complet, iar oamenii legii au ponit în căutarea conducătorului auto. A fost identificat un tânăr de 28 de ani din comuna Stâlpeni, stabilindu-se că el a condus maşina în timpul coliziunii. Oamenii legii au aflat şi de ce fugise tânărul de la locul faptei: nu poseda permis de conducere. Mai mult, acesta a fost condamnat în anul 2019 la un an şi jumătate închisoare pentru o infracţiune similară şi era eliberat condiţionat. Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Joi acesta a fost eliberat sub măsura controlului judiciar.



































