Un tânăr care deţine permis categoria B a vrut cu orice preţ să devină şofer profesonist. Nu a parcurs toate etapele legale, ci s-a angajat ca şofer de TIR. Tânărul în vârstă de 24 de ani, din Târgovişte, a fost oprit joi, în jurul orei 17:00, de către polițiștii Serviciului Rutier Argeș în timp ce se afla la volanul unui ansamblu rutier compus din cap tractor și semiremorcă (TIR). Când au verificat documentele, oamenii legii şi-au dat seama că tânărul conducea ilegal. Pe numele său a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept.



































