Vindeau tigari de contrabanda in Piata Ceair! 7 persoane, pe mana oamenilor legii

0
1176

Șapte persoane acuzate de contrabandă cu țigări urmează să fie trimise în judecată după ce polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările. Cei șapte sunt cunoscuți, în Piața Ceair sau în apropiere, că vând țigări nefiscalizate. În cursul anchetei, omenii legii au reușit să probeze 17 fapte. Indivizii au vândut țigări netimbrate în perioada decembrie 2020 – mai 2021. În luna mai, activitatea lor a fost întreruptă de Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș care au organizat 7 percheziții la domiciliile suspecților. La descinderi au fost găsite 1.000 de țigări nefiscalizate, numai că, oamenii legii aveau activitatea acestora probată. Cele șapte persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 66 de ani, din Pitești, au fost duse la audieri fiind reținuți cinci bărbați, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar față de toți inculpații. Dosarul urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS