A lovit o masina parcata si s-a facut nevazut, lasandu-si balta si autoturismul! Ce au descoperit politistii

0
506

Un accident a avut loc pe bulevardul Basarabilor, cu puțin înainte de miezul nopții de duminică spre luni. Un Logan a lovit un autoturism parcat. La sosirea oamenilor legii toți cei implicați dispăruseră. Mai mult, Loganul nu mai avea nici plăcuțe de înmatriculare. Oamenii legii au demarat căutările şi au depistat un bărbat, de 37 de ani, care s-a dovedit că era șoferul mașinii și pe unul dintre pasageri. Erau tot pe bulevard, la distanță de locul accidentului.

Au fost demarate cercetările și s-a stabilit că cel care provocase accidentul, nu avea dreptul să se afle la volan. Acesta avea permisul suspendat, fiind cercetat într-un dosar de conducere sub influența alcoolului. În plus, chiar în în acel moment era băut. Acesta avea o concentrație de alcool de 0,70 la mie în aerul expirat. A fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a stabilit că pasagerul era rănit ușor. Având în vedere cele constatate, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

LASA UN RASPUNS