Topoloveni, finanțare pentru 37 de locuințe sociale

0
794

Primarul orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțârcă, a semnat zilele trecute, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), contractul de finanțare pentru realizarea a 37 de locuințe sociale. Scopul proiectului este construirea a 37 de unități locative destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuți din locuințele retrocedate foștilor proprietari și a fost propus la finanțare potrivit OUG 74/2007.
Valoarea totală a investiției se ridică la peste 10 milioane lei, din care finanțarea de la bugetul de stat, prin MDRAP, este de 8,5 milioane lei.

LASA UN RASPUNS