Mircea Drăghici: ”Cifrele BNR arată cu 20% mai puțini restanțieri în comparație cu 2018”

0
928

Potrivit ZF.ro, numărul restanţierilor persoane fizice ai băncilor ajungea la finalul primului trimestru al acestui an la 535.432, ceea ce înseamnă o scădere de peste 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, conform datelor Biroului de Credit publicate de BNR.

Numărul de restanţieri înregistrat în martie 2019 este la minimul ultimului an. Doar în luna martie a acestui an au fost şterse de pe lista neagră a băncilor peste 130.000 de persoane. Datele publicate de BNR, iau în calcul persoanele cu restanţe mai mari de 30 de zile.

Numărul românilor care sunt în urmă cu plata ratelor la bancă a scăzut semnificativ față de anul trecut. Cifrele BNR arată cu 20% mai puțini restanțieri în comparație cu 2018. Cu alte cuvinte, în doar un singur an, zeci de mii de români care primesc acum salarii și pensii mai mari au reușit să nu mai rămână in urmă cu ratele la bănci. Am promis să aducem creșterea economică în buzunarele românilor.”, a declarat cu privire la acest subiect deputatul PSD Mircea Drăghici.

LASA UN RASPUNS