Foto. TRAGEDIE în Mioveni. I-a RETEZAT GÂTUL în plină stradă. Criminalul, un fost PROFESOR

0
17354

Înjunghiată în plină stradă. I-a retezat pur și simplu gâtul, iar aceasta nu este, din păcate, singura victimă de până acum a autorului care se pare că are probleme psihice.

Înjunghiată în gât, mortal, în plină stradă la Mioveni. Aşa a sfârşit Georgeta Dorobanţu, de 69 de ani, din Mioveni. Femeia a fost atacată cu un cuţit, de Alin Minciunescu, de 37 ani, cunoscut cu afecţiuni psihice. După ce victima s-a prăbuşit pe trotuar într-o baltă de sânge, agresorul a plecat liniştit în apartamentul mamei sale, situat în apropierea locului în care a avut loc nenorocirea. Martorii spun că femeia mergea pe stradă, iar individul a ieşit din scara blocului a urmărit-o şi după ce a traversat a înjunghiat-o. Deşi a fost transportată imediat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, medici nu au putut să o salveze pe Georgeta Dorobanţi, declarând decesul acesteia.
Poliţiştii l-au ridicat pe autorul crimei din apartamentul mamei lui, la câteva minute după ce a comis fapta. El a fost audiat la Poliţia Mioveni, acolo unde a povestit cu lux de amănunte toată evoluţia lui medicală, amintindu-şi cu exactitate datele de internare şi de extrenare.
Alin Minciunescu a deventi cunoscut, după ce în anul 20014 a atacat cu cuţitul pe stradă, în apropierea Catedralei Mioveni, o tânără în vârstă de 19 ani, pe care a înjunghiat-o în picior. Atunci, procurorii au cerut internarea lui la Spitalul Sfânta Maria din Vedea, însă după un timp individul a fost externat, urmând ca mama lui să îl supravegheze.
Se spune că luna trecut a avut un nou episod violent fiind internat la Spitalul Maria Vedea, unde a stat sub suoraveghere medicală şi tratament timp de o lună. Se externase la începutul lunii august. Alin Minciunescu este fost profesor de istorie şi se spune că până în urmă cu vreo 4 ani era perfect sănătos. Acum a curmat viața unei femei, aceasta fiind a doua victimă ce îi pică în mâini, înjunghiindu-le în plină stradă.

Salvatorii au încercat minute în şir manevre de resuscitare dar fără succes, din păcate. Poliţiştii alertaţi şi ei au luat urma agresorului şi l-au prins imediat. Este un bărbat de 37 de ani, fost profesor de istorie, cunoscut cu probleme psihice. Tânăra de 19 ani a scăpat însă cu viață după mai multeintervenții chirurgicale.  

LASA UN RASPUNS