Constantin Nicolescu, fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, a fost eliberat în urmă cu puțin timp. Acesta a fost așteptat la poarta Penitenciarului Mioveni, așa cum v-am relatat în urmă cu câteva minute, de soția și de cele două fete ale sale. Vă reamintim că acesta a fost eliberat în urma deciziei emise de Tribunalul Argeș în cursul acestei zile:
Iată decizia instanței: ”Admite contestaţia declarată de condamnatul NICOLESCU CONSTANTIN împotriva sentinţei penale nr. 763 din data de 19.04.2017 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 6901/280/2017. Desfiinţează în parte sentinţa, iar pe fond admite propunerea şi dispune liberarea condiţionată a contestatorului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 675 din data de 05.02.2015 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală în dosarul nr. 2541/109/2011. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Cheltuielile judiciare în contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 mai 2017, la Tribunalul Argeş secţia penală.”






































