In cursul zilei de astazi, barbatul a fost adus la Parchet, acuzat ca si-a ucis prietenul de pahar. L-a invitat la el sa bea o tuica, iat mai tarziu musafirul a fost ucis chiar de partenerul sau de baut.
Preda Oprea, de 65 de ani, din comuna Căteasca, a fost adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Bărbatul va fi audiat, fiind acuzat că şi-a ucis prietenul de pahar. Crima a avut loc sâmbătă, la Căteasca. Preda Oprea l-a invitat la el pe Toma Boboc, de 63 de ani să bea o ţuică împreună. Au băut mai multe, iar după ce s-au ameţit zdravăn, s-au luat la ceartă.
Preda Oprea a pus mâna pe o rangă şi l-a lovit în cap de mai mult ori, pe cel alături de care băuse până atunci. Plin de sânge, Toma a fost preluat de un echipaj al ambulanţei, fiind dus la spital.
După circa cinci ore, a murit. Autorul crimei a fost reţinut şi a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş.
Acesta era atât de beat încât nici nu îşi mai amintea cum a comis omorul. După ce va fi audiat de procuror, el va fi dus la Tribunalul Argeş cu propunerea de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat riscă de la 15 la 25 de ani de închisoare.





































