ACUM. Perchezitii! Prejudiciu de 4 milioane de euro! Angajati ai Ocoalelor Silvice private, implicati

0
1257

In acest moment au loc perchezitii in judetul Arges. Poliţiştii din cadrul I.P.J. Argeş, sub coordonarea prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş efectuează 6 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Argeş, pentru probarea activităţii infracţionale a 29 de persoane fizice şi şapte societăţi comerciale. Perchezițiile sunt în comuna Pietroșani, la firma SC Andris SRL. Prejudiciul în acest dosar este de 4 000 000 milioane de euro.

Acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, tăiere ilegală de arbori, spălare de bani, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Persoanele sunt bănuite că, în perioada anilor 2008 – 2012, ar fi tăiat ilegal aproximativ 30.000 de metri cubi de material, cu ajutorul unor angajaţi din cadrul ocoalelor silvice private şi de stat, iar ulterior ar fi transportat, prelucrat şi comercializat importante cantităţi de material lemnos fără a înregistra în contabilitate toate aceste operaţiuni,

Tot în aceeaşi perioadă, în vederea disimulării provenienţei sumelor de bani obţinute din săvârşirea de infracţiuni, persoanele au introdus sumele de bani într-un circuit financiar prin achiziţia de bunuri imobile şi mobile.

LASA UN RASPUNS