Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare meteorologică de vânt puterernic, ploi torenţiale şi grindină valabilă în intervalul 30 iunie, ora 16.00 – 1 iulie, ora 23.00. În intervalul 30 iunie, ora 16.00 – 1 iulie, ora 23.00, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, precum şi în zonele de deal şi munte vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în cursul după-amiezelor când ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, cu precădere în Carpaţii Meridionali, vor fi de peste 40 l/mp. Vor fi condiţii de grindină, informează ANM.
Joi, in regiunile din jumătatea de est a ţării şi la munte vremea va fi în general instabilă; vor fi înnorări temporar accentuate şi local averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile estice şi izolat în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade in Delta şi 31 de grade in extremitatea de sud-vest.






































