Artist surpriza la “Intrecerea calusarilor din Arges”, de la Stolnici!

0
2666

Joi, 21 mai 2015, de Sf. Constantin şi Elena, comuna Stolnici îmbracă straie de sărbătoare. În cununa zilei cu semnificaţie religioasă se împleteşte a 27-a ediţie a „Întrecerii căluşarilor din Argeş”.

„Căluşul este un joc cu adânci rădăcini în istoria neamului românesc, care păstrează încă tradiţia din tată-n fiu. Ne vom bucura de prezenţa mai multor ansambluri de căluşari din Argeş şi Olt şi de artişti care fac cinste folclorului românesc, iar manifestările se vor încheia la miezul nopţii, cu un minunat foc de artificii. Îi aşteptăm pe toţi locuitorii comunei, dar şi pe cei din localităţile învecinate să se bucure alături de noi”, a lansat invitaţia Sevastian Roşu Pupăză, primarul comunei.

La ediţia din acest an îşi dau concursul formaţii de căluşari din Stolnici, Hârseşti, Lunca Corbului („Tigrii Carpaţilor”), Bascov („Doina Bascovului”) şi din Olt („Ilie Martin” – Coloneşti, „Junii Căluşari” – Sârbii Măgura, respectiv dansatori din Optaşi). Pe aceeaşi scenă evoluează ansambluri folclorice din Costeşti („Mugurelul”) şi Bârla („Floricica”). Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş încântă publicul cu un program susţinut de Ansamblul folcloric „Dorul” şi Orchestra „Doina Argeşului”. Invitata specială a festivalului de la Stolnici este interpreta de muzică populară Emilia Ghinescu.

Spectacolul-maraton se desfăşoară la căminul cultural din localitate, începând cu ora 16.00.

LASA UN RASPUNS