VREMEA, in luna ianuarie!

0
220

Prognoza meteo pentru luna ianuarie. Vremea se schimbă de săptămâna următoare, scad temperaturile, dar zăpada rămâne doar pe vârf de munte. In aceasta saptamana insa, temperaturile sunt mult mai ridicate decat normalul perioadei.

Meteorologii anunță temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni, 3 – 16 ianuarie, cu un episod de încălzire peste nivelul normal al acestei perioade, urmat de un interval în care vremea se va răci accentuat. Condiţiile de apariţie a precipitaţiilor vor fi ridicate, mai ales după data de 5 ianuarie, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Iata mai jos la ce sa ne asteptam de la vremea pentru luna ianuarie:

În săptămâna 03.01.2022 – 10.01.2022, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în toate regiunile. Cel mai cald va fi în sud și local în centru și est. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-vestice și nordice, dar și local deficitar la munte și în sud-estul extrem, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În săptămâna 10.01.2022 – 17.01.2022, temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nord-vestice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 17.01.2022 – 24.01.2022, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toată țara. Și regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

În săptămâna 24.01.2022 – 31.01.2022, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință ușor deficitară, local, în sudul și vestul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

În Muntenia, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va fi în creştere spre medii ale maximelor de 14 grade. Minimele termice vor avea uşoare variaţii în jurul a 3 grade, iar apoi, până în data de 7 ianuarie, vremea se va răci: media valorilor diurne va ajunge la 6 grade, iar a celor nocturne la zero grade. După această dată, temperatura aerului va avea variaţii până la sfârşitul intervalului, în timp ce media regională a maximelor va oscila între 3 şi 6 grade, iar a minimelor între -3 şi 3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată după data de 8 ianuarie, dar mai ales în intervalul 8 – 10 ianuarie.

La munte, la începutul primei săptămâni, vremea va fi într-un proces de încălzire, iar temperatura aerului va ajunge la medii ale maximelor de 6 grade şi ale minimelor de zero grade, valori cu mult peste normele perioadei. După această dată, vremea se va răci semnificativ, însă valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Media valorilor diurne va oscila până la sfârşitul intervalului între -4 şi zero grade, iar a celor nocturne între -10 şi -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii temporare va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în zilele de 5 şi 6 ianuarie, dar şi după data de 8 ianuarie.

Sursa: RTV.net

LASA UN RASPUNS