Trei noi săli de sport în Pitești, cu finanțare prin Compania Naţională de Investiţii

0
464

Dintre investițiile pe care Municipiul Pitești le-a propus spre finanțare către CNI, trei noi proiecte privind dezvoltarea infrastructurii educaţionale a Piteştiului sunt în stadiu avansat al procedurilor premergătoare începerii lucrărilor.

Astfel, proiectele privind ridicarea a două săli de educație fizică școlară, aparținând Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” (fostă Nr. 5, din centrul oraşului) și, respectiv, Școlii Gimnaziale „Tudor Arghezi” (fostă Nr. 7 din Prundu), se află în procedură de desemnare câștigător la C.N.I. S.A., în timp ce sala de educație fizică școlară a Școlii Gimnaziale „Adrian Păunescu” (fosta Nr. 15 din Găvana) are ca termen final de depunere a ofertelor pentru proiectare și execuție de lucrări data de 30.01.2020, anunță Primăria municipiului Pitești.

Valoarea estimată a fiecăreia dintre cele două săli de sport este de 2.087.542 lei fără TVA, fiind compusă din cheltuieli pentru proiectare (adaptare la amplasament) şi asistenţă tehnică a proiectantului – 30.216,00 lei, cheltuieli pentru investiţia de bază – 2.010.679,00 lei şi organizare de șantier – 46.647 lei

LASA UN RASPUNS