Spectaculos! Au crescut înmatriculările Dacia în Republica Moldova cu peste 50 la sută

0
592

În primele patru luni ale acestui an, înmatriculările Dacia în Republica Moldova au crescut cu peste 50 la sută, faţă de perioada similară a anului trecut, la 365 de unităţi, brandul autohton fiind cea mai vândută marcă auto peste Prut, cu o valoare cumulată de 4,4 mil. euro, anunţă ZF.ro.

În total, piaţa vecină a crescut cu aproape 20 la sută în intervalul ianuarie-aprilie, la 1.543 de unităţi, adică de 12 ori mai puţine decât în România.

Din cele 28 de mărci auto comercializate peste Prut, 13 au înregistrat creşteri în primele patru luni. Singurul brand cu vânzări de peste 100 de unităţi în intervalul ianuarie-aprilie a fost Skoda, cu 167 de unităţi, în scădere cu 16 la sută. Înmatriculările din statistică fac referire doar la Republica Moldova, fără a lua în calcul regiunea Transnistria.

LASA UN RASPUNS