Inspectoratul Judetean de Politie Arges transmite informatii cu privire la cazurile de violenta domestica inregistrate in judetul nostru, mai exact o situatie statistica prin care arata cum sta Argesul din acest punct de vedere in primele cinci luni ale acestui an, raportat la datele oficiale ale anului trecut.
“In primele cinci luni ale anului 2025, au fost înregistrate 589 de fapte penale încadrate și ca fapte de violență domestică, în scădere cu aproximativ 2% față de perioada similară a anului 2024. Din acest număr total, 364 de infracțiuni sunt fapte de violență în familie, în creștere cu 14 cazuri comparativ cu aceeași perioadă din 2024, ceea ce echivalează cu o creștere a ponderii din totalul infracțiunilor din această sferă, cu aproximativ 4%.“, a comunicat IPJ Arges.
CITESTE SI: Violență extremă în familie: Bărbat de 35 de ani, omorât de sora lui
De asemenea, in perioada analizată, polițiștii argeșeni au intervenit la 1.707 cazuri de violență domestică, în creștere cu 19,3% față de anul anterior. Dintre acestea: 1.363 sesizări au fost primite prin S.N.U.A.U. 112, iar 344 cazuri au fost semnalate prin alte modalități.
În ceea ce privește măsurile de protecție, IPJ Arges transmite:
- au fost emise 69 de ordine de protecție provizorii, cu 36 mai puține față de 2024;
- dintre acestea, 57 au fost confirmate la momentul verificării de către procuror, iar în 12 cazuri s-a dispus încetarea măsurilor;
- instanțele de judecată au emis 160 de ordine de protecție, cu o creștere de 2,5% față de 2024;
- în 7 cazuri a fost aplicată măsura purtării unui dispozitiv electronic de supraveghere (SIME), pentru monitorizarea agresorilor.
În scopul prevenirii și reducerii consecințelor faptelor de violență domestică, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a dispus următoarele măsuri:
- analiza zilnică a cazurilor de violență domestică, în cadrul fiecărei subunități;
- monitorizarea suplimentară a cauzelor în care măsurile de protecție provizorie au fost încetate;
- verificări în bazele de date privind deținătorii legali de arme și, acolo unde este cazul, ridicarea armelor deținute legal de agresori;
- utilizarea obligatorie a body-cam-urilor în timpul intervențiilor pentru întărirea materialului probator în cauzele penale în care se impun măsuri suplimentare;
- accentuarea pregătirii profesionale continue a polițiștilor în domeniul violenței domestice., informeaza IPJ Arges.




































