Polițiști argeșeni puși în fruntea Inspectoratului de POLIȚIE OLT, după scandalul Caracal

0
390

Doi poliţişti argeşeni asigură interimatul la şefia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt. Decizia a venit care urmare a scandalului Caracal, în care toată conducerea a fost schimbată. Astfel, începând din această săptămână, a fost împuternicit inspector şef la IPJ Olt, comisarul şef Alin Stan, fost şef Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Argeş. Alin Stan a ocupat şi funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Mioveni şi şef al Secţiei Rurale Bascov.

Un alt argeşean împuternicit la conducerea IPJ Olt este comisarul şef Eduard Bâlă, fost şef al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Argeş. Comisarul şef Bâlă a mai ocupat această funcţie în perioada iunie 2016-iunie 2017, fiind adjunct pe linie de investigaţii criminale şi economice. De data acesta, Eduard Bâlă a fost împuternicit pe funcţia de adjunct, timp de şase luni, dar pe linie de ordine publică.

LASA UN RASPUNS