Piteștiul intră în magia iernii: pregătirile pentru Târgul de Crăciun sunt în toi, cu decoruri 100% naturale

0
967

Primăria Municipiului Pitești anunță că pregătirile pentru deschiderea Târgului de Crăciun sunt pe ultima sută de metri. Și în acest an, orașul pune accent pe tradiție și naturalețe: toate aranjamentele folosite în decorarea centrului sunt realizate exclusiv din materiale naturale — de la plante vii și cetină proaspătă, până la scorțișoară, conuri și fructe uscate.

Echipele Salpitflor Green lucrează încă din primele ore ale dimineții, inclusiv în weekend, pentru a transforma Piața Primăriei într-un decor de poveste. Munca migăloasă și atentă este făcută cu responsabilitate, astfel încât întregul oraș să reflecte atmosfera caldă a sărbătorilor de iarnă.

Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun Pitești va avea loc vineri, 28 noiembrie 2025, odată cu aprinderea iluminatului festiv. Momentul va fi marcat de un concert special susținut de îndrăgita artistă Narcisa Suciu, care va aduce publicului colinde și emoție autentică. Seara va continua cu un recital plin de energie oferit de Dj Graphik (MFM Dance), pregătit să anime atmosfera din centrul orașului.

Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada 28 noiembrie 2025 – 8 ianuarie 2026 și va oferi vizitatorilor lumini strălucitoare, produse tradiționale, suveniruri lucrate manual, delicii culinare și activități pentru toate vârstele.

În doar câteva zile, Piteștiul va fi cuprins de parfumul proaspăt de brad și de magia sărbătorilor, pregătind o iarnă memorabilă pentru locuitori și turiști.

FOTO Front page: Arhiva

LASA UN RASPUNS