Percheziții DNA în Argeș: Rambursări ilegale de TVA, prejudiciu uriaș

0
1506

Rambursări ilegale de TVA în valoare de 9 milioane de euro. Trei firme de transport din Argeș, dar şi 12 persoane fizice sunt vizate de o anchetă de amploare condusă de DNA. Mascații au descins luni dimineață la sediile societăților vizate.

Direcția Națională Anticorupție a declanșat luni, 28 iulie, încă de la primele ore ale dimineții, o serie de percheziții de amploare în județul Argeș, într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de rambursări ilegale de TVA. Procurorii, sprijiniți de jandarmi și trupele speciale, au descins la sediile a trei firme de transport, vizate într-o anchetă inițiată în luna mai, arata un comunicat DNA.

Prejudiciul estimat în acest caz depășește 9 milioane de euro, sumă care ar fi fost obținută ilegal de societățile comerciale prin intermediul unor cereri fictive de rambursare a TVA-ului. Perchezițiile au loc atât la sedii de firmă, cât și la locuințele unor persoane implicate în dosar. In perioada 2022-2024, firmele respective ar fi declarat operațiuni comerciale nereale pentru a obține rambursări consistente de la stat.

Este vorba despre despre un prejudiciu în valoare de 46.502.856 lei, din care 34.680.606 lei au fost rambursaţi în cont și 11.822.250 lei prin compensare. De asemenea, la finalul acestei perioade a fost blocată la rambursare suma de 8.389.975 lei.

Procurorii caută documente contabile, contracte, corespondență și orice alte probe care să confirme circuitul fraudulos al banilor.

Este de așteptat ca mai multe persoane să fie audiate în cursul zilei.

Sursa: Adevarul.ro

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS