Au fost aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri normele metodologice de gestionare a problemei câinilor fără stăpân. Vă reamintim că proiectul normelor a fost discutat şi săptămâna trecută, însă membrii Executivului au amânat la acel moment aprobarea acestuia, dorind ca discuţiile să mai fie continuate pe această temă încă o săptămână, pentru îmbunătăţiri.
Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi după data de 1 martie 2014 sunt consideraţi câini fără stăpân şi sunt trataţi ca atare. Legea spune că aceştia pot fi eutanasiaţi din adăposturile publice, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi în termen de 14 zile lucrătoare. Cum ne dăm seama dacă respectivii câini au stăpân?
Câinii nou născuţi cu proprietar vor fi identificaţi în timp de 30 de zile de la fătare, iar câinii adulţi cu proprietar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a normelor, însă nu mai târziu de 1 martie 2014.
Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, a declarat în nenumărate rânduri că, dacă legea îl va ajuta, oraşul va fi curat şi nu vom mai avea câini fără stăpân pe stradă care să pună în pericol viaţa trecătorilor. Vom vedea însă dacă se va şi acţiona în acest sens.





































