O ELEVĂ de la Școala 19 Pitești a spart un geam cu PUMNUL, după ce s-a certat cu colegele

0
2224

S-a certat cu unele colege și, nervoasă, o elevă a dat cu pumnul într-un geam, pe care l-a spart și s-a rănit la mână, fiind la acest moment preluată de o ambulanță. Este vorba despre o elevă de clasa a opta, din cadrul Școlii nr. 19 din Găvana, municipiul Pitești, care se pare că s-ar fi certat cu niște colege și astfel a avut un moment de furie. Dirigintele face o anchetă la clasă, încercând să afle cum s-au petrecut lucrurile.

Într-adevăr, aveți dreptate, chiar în aceste momente s-au întâmplat lucrurile acestea. Este vorba despre o elevă de clasa a opta, care învăța în schimbul de după-amiază și se afla în pauza de după prima oră. Fata a avut un acces de furie și a dat cu pumnul într-un geam. Este vorba despre un geam obișnuit, nu termopan, care s-a spart. S-a rănit la mână, la un deget, a fost dusă la cabinetul medical al școlii, a fost anunțată familia, iar fetița a fost acum preluată de ambulanță, în prezența mamei. Părinții au spus că mai are uneori accese de furie și acasă, însă mai multe detalii vă putem oferi după finalizarea anchetei de la clasă.”, a declarat pentru Ziarulargesenilor.ro Mihaela Crișan, inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

LASA UN RASPUNS