Mircea Drăghici își depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

0
995

Deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici a declarat, miercuri, că îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi că depinde de Parlament dacă va fi validat, potrivit Agerpres. Parlamentul se va reuni în şedinţă comună miercurea viitoare, pe 27 februarie, pentru numirea noului şef al Autorităţii Electorale Permanente.

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au stabilit miercuri calendarul pentru numirea preşedintelui AEP, astfel încât pe 27 februarie va avea loc o şedinţă de plen comun pentru validarea şefului Autorităţii Electorale Permanente. Vicepreședintele Senatului, Claudiu Manda, a declarat că a fost aprobat calendarul. Astfel, luni, 25 februarie, este termenul de depunere a candidaturilor din partea tuturor grupurilor parlamentare, pe 26 februarie vor fi dezbateri în cadrul comisiilor şi pe 27 – plen reunit, în care se va valida decizia.

Întrebat în legătură cu faptul că a fost validat de Comitetul Executiv Naţional al PSD ca propunere pentru funcţia de preşedinte al AEP şi când va demisiona din partid, Mircea Drăghici a spus: “Întâi să vedem dacă voi ajunge acolo. Îmi depun întâi candidatura. Depinde de colegii din Parlament“.

Deputatul de Argeș, Mircea Drăghici, a mai adăugat: ”În coaliţie nu a fost niciodată locul la ALDE. Nu a fost. A fost o cerere a domnului Barbu (Daniel Barbu – n.r.), la momentul acela, pe care coaliţia a crezut de cuviinţă că este o alegere bună şi s-a decis aşa”.

Deputatul a spus că i se pare normal să ocupe funcţia de conducere la AEP atât timp cât nu va mai fi om politic, chiar dacă acum este trezorierul PSD.

Daniel Barbu şi-a depus, săptămâna trecută, demisia de la conducerea AEP, din motive personale.

Sursa: RTV.net

LASA UN RASPUNS