Pana la finalul lunii, oscilatii mari de temperatura, anunta meteorologii. Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (18 – 31 octombrie) este unul oscilant, cu perioade în care valorile maxime vor creşte până la 22 de grade Celsius, dar şi cu episoade de răcire accentuată, cu nopţi în care temperaturile vor scădea sub 4 – 5 grade, şi chiar sub zero grade în zona montană, relevă prognoza de specialitate publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie. In special spre finalul acestei luni sunt anuntate precipitaţii.
În Muntenia, vremea va intra într-un proces de încălzire uşoară şi treptată în prima săptămână, astfel de la valori medii ale maximelor de 16 grade se va ajunge la 20 – 22 de grade în zilele de 21 şi 22 octombrie. Spre finalul săptămânii se va răci, până la o medie regională a temperaturilor maxime de 12 – 13 grade, apoi se va încălzi uşor, astfel încât în perioada 27 – 31 octombrie media valorilor diurne va tinde spre 16 – 17 grade. Pe parcursul celor două săptămâni, temperaturile minime vor fi în medie de 5 – 6 grade, cu valori mai ridicate în 23 octombrie, când se vor atinge 8 – 9 grade, dar şi mai scăzute la începutul săptămânii viitoare, la o medie regională de 2 – 3 grade. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în 23 şi 24 octombrie. În restul intervalului, potrivit estimărilor disponibile la această dată condiţiile pentru ploi slabe vor fi destul de reduse.
La munte, după două zile în care valorile termice diurne vor fi în medie de 6 – 7 grade, vremea se va încălzi, iar media temperaturilor maxime pentru întreaga zona montană va atinge 12 grade. Răcirea estimată pentru 23 şi 24 octombrie va însemna o scădere a temperaturii aerului, la maxime de 3 – 4 grade, iar pentru a doua săptămână sunt aşteptate valori uşor mai ridicate, la o medie de 6 – 8 grade. Temperaturile minime vor fi în general negative, în medie de la -2 la zero grade, şi doar în intervalul 20 – 23 octombrie vor atinge valori de 3 – 4 grade. Până pe 21 octombrie vremea va fi în general frumoasă, însă ulterior, temporar se vor semnala precipitaţii, cu o probabilitate mai ridicată în 22 şi 23 octombrie, când şi cantităţile de apă pot fi mai însemnate, dar şi după 27 octombrie.
Sursa: Stiripesurse.ro




































