LOVITURA pentru un fost MINISTRU! CASA DE VACANTA din Delta Dunarii i-a fost INCENDIATA de un fost angajat

0
843

Incendiu cumplit la casa de vacanță a fostului ministru Miron Mitrea (foto interior). Se pare ca un fost angajat a vrut să se răzbune. Imobilul din Delta Dunarii are mai multe apartamente, fiecare cu alt proprietar, unul dintre proprietarii casei fiind Miron Mitrea. Reamintim ca fostul ministru s-a retras din politică după ce, în 2015, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită.

Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor, a primit o lovitură uriașă. Un fost angajat i-a incendiat casa de vacanță din Delta Dunării. Casa era acoperită cu stuf, iar flăcările s-au extins rapid. Pompierii au intervenit cu greu și au reușit să stingă incendiul după aproximativ patru ore. Se pare ca bărbatul avea mai multe nemulțumiri, astfel ca a turnat benzină, iar apoi i-a dat foc casei. Oamenii legii au intervenit și au reținut un tânăr, fost angajat al lui Miron Mitrea, care e principalul suspect. Conform Antena 3, el ar fi recunoscut că a stropit cu benzină și a dat foc.

Imobilul are mai multe apartamente, fiecare cu alt proprietar, unul dintre proprietarii casei fiind Miron Mitrea. S-a retras din politică după ce, în 2015, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită.

CITESTE SI: (Imagini) Credinciosii pitesteni, COADA INTERMINABILA pentru a se RUGA la Icoana Maicii Domnului “Mangaietoarea”, adusa de pe Muntele Athos!

Sursa: RTV.net, Antena 3, Adevarul.ro

Foto: Tulceanoastra.ro

LASA UN RASPUNS