INCHISOARE pentru un tanar sofer, dupa ce a fost prins de trei ori conducand fara permis!

0
485

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Pitești, privind pe un bărbat de 23 de ani, din Bălilești, condamnat la 8 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Tânărul a fost încarcerat. S-a ajuns aici după ce a fost condamnat de trei ori pentru acelaşi gen de infracţiune, prima dată în 2018, apoi în 2019 şi ultima dată în 2022. Fiind la al treilea dosar, judecătorii piteşteni au dispus ca timp de doi ani, după executarea pedepsei, tânărul să nu aibă dreptul de a conduce un alt vehicul în afara bicicletei. Inculpatul a atacat sentinţa, Curtea de Apel Pitești respingând apelul miercuri, când a fost emis şi mandatul de executare al pedepsei.

LASA UN RASPUNS