Mandatele parlamentarilor se apropie de final, asta pentru cei care nu doresc sa mai candideze in 2016 pentru inca un mandat ori nu mai sunt alesi de cetateni pentru ca nu au reusit sa faca nimic pentru ei in cei patru ani cat le-a fost acordat credit in acest sens. In ceea ce priveste sinteza activitatii parlamentare in legislatura 2012, pana in prezent, avem deputati argeseni care au reusit sa se impuna cu mai multe legi ce au fost promulgate, iar aici il amintim pe deputatul social democrat Mircea Draghici, insa avem si parlamentari care abia daca au reusit sa le fie promulgata o lege, in acest caz vorbim despre deputatul PC Daniel Constantin, care este si Ministru al Agriculturii sau chiar nicio lege, unde este cazul deputatului UNPR Ioana Jenica Dumitru, care are 26 de propuneri legislative initiate, insa nicio lege promulgata. De asemenea, sunt deputati care din 2012 pana acum nu au facut decat o singura declaratie politica, respectiv: social democratii Gheorghe Marin, Catalin Radulescu ori Radu Vasilica.
Pentru a vedea implicarea deputatilor argeseni si totodata neimplicarea unora dintre ei in procesul legislativ, va transmitem sinteza activitatii parlamentare in legislatura 2012 pana in prezent.
Gheorghe Marin, deputat PSD de Arges:
Luări de cuvânt: 19 (în 15 şedinţe)
Declaraţii politice: 1 (din care una consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Propuneri legislative initiate: 20, din care 3 promulgate legi
Mihai Deaconu, deputat PP DD de Arges:
Luări de cuvânt: 29 (în 25 şedinţe)
Declaraţii politice: 17 (din care 16 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Propuneri legislative initiate: 54, din care 2 promulgate legi
Întrebari şi interpelari: 21
Motiuni: 8
Mircea Gheorghe Draghici, deputat PSD de Arges:
Luări de cuvânt: 53 (în 39 şedinţe)
Declaraţii politice: 43 (din care 40 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Luări de cuvânt în BP: 4 (în 4 şedinţe)
Propuneri legislative initiate: 27, din care 6 promulgate legi
Întrebari şi interpelari: 16
Catalin Florin Teodorescu, deputat PNL de Arges:
Luări de cuvânt: 9 (în 9 şedinţe)
Declaraţii politice: 5 (din care 3 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Propuneri legislative initiate: 46, din care 1 promulgată lege
Întrebari şi interpelari: 10
Motiuni: 24
Catalin Marian Radulescu, deputat PSD de Arges:
Luări de cuvânt: 10 (în 7 şedinţe)
Declaraţii politice: 1 (din care una consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Propuneri legislative initiate: 47, din care 3 promulgate legi
Proiecte de hotărâre iniţiate: 1
Întrebari şi interpelari: 2
Simona Bucura Oprescu , deputat PSD de Arges:
Luări de cuvânt: 25 (în 17 şedinţe)
Declaraţii politice: 11 (din care 9 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Propuneri legislative initiate: 36, din care 6 promulgate legi
Întrebari şi interpelari: 7
Andrei Dominic Gerea, deputat Independent:
Luări de cuvânt: 36 (în 29 şedinţe)
Declaraţii politice: 18 (din care 18 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Luări de cuvânt în BP: 12 (în 12 şedinţe)
Propuneri legislative initiate: 20, din care 3 promulgate legi
Întrebari şi interpelari: 205
Motiuni: 1
Daniel Constantin, deputat PC de Arges:
Luări de cuvânt: 8 (în 7 şedinţe)
Declaraţii politice: 3 (din care 2 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Propuneri legislative initiate: 8, din care 1 promulgată lege
Vasilica Radu Costin, deputat PSD de Arges:
Luări de cuvânt: 4 (în 4 şedinţe)
Declaraţii politice: 1 (din care una consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Propuneri legislative initiate: 10, din care 3 promulgate legi
Întrebari şi interpelari: 6
Ioana Jenica Dumitru, deputat UNPR de Arges:
Luări de cuvânt: 51 (în 50 şedinţe)
Declaraţii politice: 48 (din care 47 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Propuneri legislative initiate: 26
Întrebari şi interpelari: 13
Motiuni: 8
Bogdan Nicolae Niculescu Duvaz, deputat PSD de Arges:
Luări de cuvânt: 17 (în 15 şedinţe)
Propuneri legislative initiate: 17, din care 2 promulgate legi
Proiecte de hotărâre iniţiate: 1
Theodor Catalin Nicolescu, deputat PNL de Arges:
Luări de cuvânt: 52 (în 39 şedinţe)
Declaraţii politice: 14 (din care 13 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
Propuneri legislative initiate: 36, din care 2 promulgate legi
Întrebari şi interpelari: 40
Motiuni: 8





































