Cum va fi VREMEA la finalul lunii noiembrie și primele zile din luna decembrie

0
455

Vremea se va încălzi în perioada următoare, conform ultimei prognoze meteo emise de ANM, care vizează finalul lunii noiembrie, dar și primele zile din luna decembrie, pentru mai toate regiunile țării. În perioada 24 – 27 noiembrie sunt așteptate temperaturi de până la 10 grade Celsius, dar și precipitații moderate.

În Muntenia, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în cea mai mare parte a intervalului. Astfel, media maximelor va fi cuprinsă între 0 şi 4 grade, cu excepţia perioadei 25 – 28 noiembrie, când vor fi în medie valori termice de 5 – 8 grade, apropiate de cele normale. În schimb, minimele termice se vor situa în jurul pragului de îngheţ în perioadele de 20 – 22 noiembrie şi 27 – 29 noiembrie, iar în rest se vor încadra în general între -6 şi -4 grade. Din punct de vedere pluviometric, se anunţă precipitaţii moderate cantitativ în perioada 19 – 21 noiembrie şi slabe cantitativ între 26 şi 29 noiembrie. În restul intervalului, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.

La munte, vremea se anunţă rece în cea mai mare parte a intervalului, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între -4 şi 0 grade Celsius, exceptând perioada 24 – 27 noiembrie, când vor fi în medie valori termice în jurul a 3 – 4 grade. Minimele termice vor fi preponderent negative şi se vor situa, în medie, între -6 şi -2 grade, iar în ultimele nopţi spre -10 grade Celsius. Totodată, vor fi precipitaţii moderate cantitativ în data de 19 noiembrie, respectiv slabe în zilele de 20 şi 21 noiembrie, dar şi în perioada 26 – 29 noiembrie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia”, informează Agerpres.

LASA UN RASPUNS