Consultări privind finanţările nerambursabile pentru activităţi nonprofit în domeniile tineret, cultură, sport și mediu

0
238

Luni, 12 februarie 2024, în sala de ședințe a Consiliului Județean Argeș au avut loc consultări privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al județului Argeș pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniile tineret, cultură, sport și mediu. În acest sens, în cadrul întâlnirii, reprezentanții organizațiilor participante au avansat diverse propuneri de proiecte și au formulat întrebări referitoare la criteriile și condițiile de eligibilitate pentru obținerea de finanțări nerambursabile din bugetul local, cu destinație pe acest segment. Ședința a fost condusă de vicepreședintele Adrian-Dumitru Bughiu.

Cu unii dintre dumneavoastră am colaborat și în anii trecuți și îmi doresc și anul acesta o colaborare cel puțin la fel de bună. Din partea noastră aveți toată deschiderea pentru proiectele de interes județean care aduc plus valoare în domeniile cultură, tineret și sport. Ne-am propus să sprijinim în continuare genul acesta de inițiative, însă trebuie să precizez că ne dorim, în mod special, o efervescență mai mare la nivel de tineret.”, a declarat Adrian-Dumitru Bughiu (foto interior), vicepreședintele C.J. Argeș.

La consultări, au participat următoarele instituții: Direcția Județeană pentru Sport Argeș, Centrul de Tineret DJST Argeș, Fundația Leul Albastru, Asociația Teatrul pentru Toți, Asociația “Azi Elevi, Mâine Lideri”, Ordinul Arhitecților din România, ACS Unirea Bascov, CS Muscel, CSU Pitești, CSM Pitești, Asociația Tenis Club AS Pitești, Asociația Club Sportiv TRIT Pitești, FC Argeș, Clubul Îndoitorului de Braț Viorel Dobrin, Asociația Clubul Sportiv Tourmount Câmpulung, Asociația Zimbrul Carpatin, Organizația Națională “Cercetașii României – Aventura Pitești”, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Ghidurile pot fi consultate pe site-ul Consiliului Județean Argeș, la secțiunea Transparență Decizională.

Propuneri, sugestii şi opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre cu caracter normativ se pot depune la sediul Consiliului Judeţean Argeș din Pitești, Piața Vasile Milea, nr. 1, Serviciul Legislativ Transparenta Decizionala, etaj V, camera 212 sau se pot transmite pe adresa de e-mail catalina.predescu@cjarges.ro până la data de 23.02.2024.

LASA UN RASPUNS