Concert pentru pian şi orchestră la Filarmonica Piteşti

0
1653

Filarmonica Piteşti organizează joi, 22 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un nou concert simfonic susţinut de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Matei Pop, avându-l ca solist pe Răzvan Dragnea (pian).

În program: Ludwig van Beethoven – Uvertura la Coriolan, op. 62, Franz Liszt – Concert nr.2 pentru pian și orchestră în La major şi Antonin Dvořák – Simfonia nr. 8 în Sol major, op.88.
După studii de dirijat cu Petre Sbârcea şi compoziţie cu Cornel Ţăranu, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Matei Pop a urmat stagii de perfecţionare şi cursuri de măiestrie cu reputaţi dirijori. Lector universitar al Academiei de Muzică din Cluj, desfăşoară în paralel o susţinută activitate dirijorală, evoluând, ca invitat, la pupitrul filarmonicilor din Cluj, Iași, Timișoara, Târgu Mureş, Craiova, Ploiești, Arad, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Botoșani, Râmnicu Vâlcea, Chişinău (Republica Moldova), al Orchestrei de cameră a Radiodifuziunii din Bucureşti sau al Operei Maghiare din Cluj. A colaborat la prestigioase producții ale unor teatre de operă europene din Bari, Frankfurt, Bilbao. Cu Ansamblul de muzică contemporană AdHOC a susţinut concerte la festivalurile internaționale de profil de la Cluj, București, Iaşi. A colaborat cu pianiștii Viniciu Moroianu, Horia Mihail şi Andrei Licareț, violonistele Cristina Anghelescu și Ioana Cristina Goicea, violonceliştii Alexandru Moroșanu şi Ștefan Cazacu.

Pianistul Răzvan Dragnea este licenţiat în arte, master şi doctorat, toate studiile fiind absolvite la Universtitatea de Muzică Bucureşti. Este laureat al unor concursuri de interpretare muzicală/instrumentală din ţară şi din străinătate: Portugalia, Africa de Sud, China. Din 1990 a efectuat turnee în Africa de Sud, Japonia, Ungaria, Germania, Franţa, Italia, Portugalia. A debutat sub bagheta marelui dirijor Iosif Conta. A concertat cu filarmonicile din ţară alături de dirijorii Horia Andreescu, Petre Sbârcea, Vlad Conta, Ilarion Ionescu-Galaţi, Radu Postăvaru, Tiberiu Soare, Florin Totan, Pedro Negrescu, Alexandru Ganea, Cristian Oroşanu. A absolvit, în cadrul unei burse, un curs de măiestrie la Stuttgart. Din repertoriul său fac parte compoziţiile lui Prokofiev, Liszt, Ceaikovski, Rachmaninov, Ravel, Strauss, Chopin, Beethoven.

Atât solistul, cât şi dirijorul au mai fost prezenţi la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute.

LASA UN RASPUNS