AFLĂ ce s-a întâmplat cu bărbatul din Argeș care a schingiuit o CĂPRIOARĂ și s-a filmat în timpul acțiunii

0
1544

Vă mai amintiţi de braconierul care s-a filmat în timp ce sucea gâtul unei căprioare pe care o prinsese cu ajutorul unor câini din rasa ogar, special antrenaţi? A fost trimis în judecată!

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au continuat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj. Bărbatul în vârstă de 30 de ani, din comuna Bâlca, se afla pe un fond de vânătoare privat, cu mai mulţi câini de vânătoare. Cu ajutorul lor a hăituit un exemplar de căprior, iar după ce l-au încolţit, bietul animal a fost schingiuit de bărbat. Imaginile au ajuns în mediul virtual şi astfel individul a fost identificat, fiind reţinut pentru 24 de ore. Ulterior a fost eliberat sub măsura controlului judiciar. Dosarul de braconaj a fost trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de trimitere în judecată.

LASA UN RASPUNS