A dat intentionat cu masina peste un tanar! Acuzat de tentativa de omor!

0
601

Sâmbătă seara un bărbat în vârstă de 38 de ani din comuna Rucăr a fost reținut fiind acuzat de tentativă de omor. Bărbatul, se afla la volanul mașinii sale când, în timpul unei manevre de întoarcere a lovit un autoturism parcat în fața unui magazin. Proprietarul, un tânăr de 23 de ani, l-a văzut și a încercat să-l oprească.

Când a văzut că șoferul vinovat încearcă să plece tânărul s-a pus în fața mașinii. Atunci, bărbatul de 38 de ani, a accelerat și l-a lovit intenționat. Tânărul a rămas agățată de elementele de caroserie, după care a căzut pe sol, suferind leziuni pentru care a fost transportat la o unitate medicală. Șoferul a plecat, prezentându-se ulterior la Poliție. S-a constatat că era băut, având 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor și conducere sub influența alcoolului, cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

După administrarea probatoriului, în cursul nopții, bărbatul de 38 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

LASA UN RASPUNS