Perchezitii! Acuzatii extrem de grave: corupere sexuala a minorilor, racolarea minorilor in scopuri sexuale si santaj

0
674

Politistii argeseni au transmis o informare privind o perchezitie domiciliara desfasurata intr-un dosar penal de pornografie infantila, corupere sexuala a minorilor, racolarea minorilor in scopuri sexuale si santaj. Acuzatii extrem de grav, cu atat mai mult cu cat vorbim despre o victima de numei 9 ani.

Astăzi, 26 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Bihor, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada iulie – septembrie 2025, în baza aceleiași rezoluții infracționale, o persoană ar fi determinat, în mai multe rânduri, o persoană vătămată minoră (9 ani), să manifeste comportamente sexuale pe care le-ar fi filmat și stocat în telefonul mobil personal. Folosind același sistem informatic, persoana în cauză ar fi produs și i-ar fi trimis victimei mai multe fotografii, în care și-ar fi expus zonele intime. De asemenea, i-ar fi cerut minorei să-i trimită și alte materiale de același fel și să se întâlnească pentru a întreține acte și raporturi sexuale. Întrucât victima a refuzat, persoana ar fi amenințat-o că va distribui online materialele pornografice aflate în posesia sa. Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor. Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.“, a transmis Insectoratul Judetean de Politie Arges.

De asemenea, tot astazi polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în orașul Mioveni, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în intervalul octombrie 2024 – octombrie 2025, o persoană ar fi procurat și distribuit, prin intermediul unor sisteme informatice, peste 62.000 de materiale pornografice cu minori. Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.“, a transmis IPJ Arges.
Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS