Locuitorii comunei Tițești primesc vești bune din partea edilului localitatii. Primarul Gheorghe Savu a transmis că lucrările la „Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu” din satul Tițești au depășit deja 30% și se desfășoară într-un ritm susținut.
„Prin hotărârea Guvernului s-a dispus continuarea și finanțarea acestui centru, astfel că până în luna august a anului viitor lucrările trebuie sa fie si finalizate”, a declarat primarul Savu. „În acest moment se lucrează intens, iar speranța noastră este ca în primăvară să atingem 80% din stadiul de execuție.”, a mai declarat acesta.
Centrul va avea o capacitate totală de 75 de persoane, dintre care 50 vor beneficia de servicii în cadrul centrului de zi, iar 25 vor primi îngrijire la domiciliu prin echipa mobilă dedicată.
Această investiție este un pas important pentru comunitatea din Tițești, oferind sprijin și îngrijire specializată persoanelor în vârstă, în proximitatea locuințelor lor.