Impactul violent i-a fost FATAL soferului! Accident mortal pe DN 7

0
545

Sofer mort in accident pe DN 7, in comuna Leordeni, judetul Arges. Este vorba despre un cetatean strain cu rezidenta in Arges. Acesta iesea cu autoturismul dintr-o parcare si, posibil pe fondul neasigurarii corespunzatoare, a fost lovit de un autocamion si proiectat in alte doua masini, parcate in afara drumului. Impactul i-a fost fatal soferului!

“In verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că un bărbat de 54 de ani, care conducea un autoturism pe DN 7, la iesirea dintr-o parcare adiacentă, de pe partea dreaptă a drumului, din sensul de deplasare Găești spre Topoloveni, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neasigurării corespunzătoare, a intrat în coliziune cu un autocamion, condus de un bărbat de 45 de ani, din Bogați, care se deplasa pe DN 7, din direcția Găești spre Topoloveni. După impact, autoturismul a fost proiectat în alte două autoturisme parcate în afara carosabilului.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului a decedat.

Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.“, a transmis Politia Arges, printr-o informare de presa.

LASA UN RASPUNS