Tabăra de animaţie, un schimb de experienta intre voluntari

0
1013

In perioada 2 – 8 august 2014, 14 voluntari ai Centrului de tineret Piteşti, au participat la activitatile proiectului Esti tânăr! Implică-te!, finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arges. Proiectul născut din dorinţa tinerilor de a se întâlni, a interacţiona şi a face schimb de experienţă cu alţi voluntari, a depăşit toate aşteptările. În cele 6 zile participanţii, alături de tineri din Giurgiu şi Galaţi, au experimentat în Centrul de agrement 2 Mai, numeroase jocuri non-formale, de cunoaştere, de team-building, energizere, ateliere tematice: leadership, autocunoastere, comunicare, public speaking, managementul voluntarilor, teatru forum/ de improvizatie etc. Proiectul a oferit instrumente suficiente participanţilor pentru a-si îmbogăţi cunoştinţele, implica în proiecte/ activităţi de voluntariat si a consolidat cooperarea între parteneri, astfel încât, pe viitor să fie dezvoltate, în mod efectiv, noi si variate activităţi. „Pentru majoritatea tinerilor aceasta a fost prima participare într-un proiect de schimb de experienţă pe tema voluntariatului, de exemplu, o participantă a vazut pentru prima data marea”, a declarat Simona Bocanu, coordonatorul voluntarilor argeşeni. „Această tabără a contribuit pentru tinerii participanţi la însuşirea noţiunilor de bază şi metodele de lucru în animaţia socio-educativă, dezvoltarea şi autocunoaşterea personală. Si pentru că proiectul s-a dovedit un succes, ne străduim să găsim soluţii de finanţare şi anul viitor, drept motivare pentru voluntarii care se implică in acţiunile Centrului de Tineret Pitesti”, a concluzionat Adrian Bughiu, Directorul executiv adjunct al DJST Arges.

LASA UN RASPUNS